Toată lumea a fost excitată la propriu în weekend de faptul că Dr. Dre și-a lansat, în cele din urmă, noul material discografic de la 2001 încoace – albumul ăla cu hiturile Still D.R.E., Forgot About Dre sau The Next Episode de-l știu toți maneliștii și DJ-ii de nuntă pe de rost. De-atunci, din 1999 și până azi (n.a. 2015), s-au făcut deja 16 ani, o tinerețe adolescentină cum ar zice unii sau vârsta majoratelor americane cum ar susține alții – „cunoscătorii“ sau cei care „au fost acolo“,  și în 1996 când Dr. Dre i-a luat pe după cap pe Tupac Shakur și Roger Troutman pentru superhitul California Love. Dar unde erau ei în 1984 când Andre Young (Dr. Dre) se remarca prin World Class Wreckin’ Cru și scratch-uri pe piese electro hip-hop precum Surgery?

Hip Hop – de la cultura locală newyorkeză din 1973 la vehiculul global mediatic de azi

Frați, jurați, stați puțin și nu mânați! Nu suntem acum la ora de istorie și nici pe Wikipedia. Nu vorbim nici măcar de trecerea lui Dre de la electro hip-hop la gangsta rap și nici despre industria muzicală, Hollywood, L.A., străzile din CPT (traduse la noi bugmaficește prin PTM) sau alte gangsta (s)hit-uri. Vorbim de fapt doar despre dramă și discordie. Despre lucruri care (încă) se vând, dar nu transmit nimic, de-alea înșelătoare de care spun și preoții ortodocși în pilde după liturghia de duminică sau de nonsensuri de-alea ce le place mamelor divorțate să vadă prin telenovele… Bla-blauri de imagine și chestii materiale adică. Lucruri de care povesteau inclusiv Sișu, Pacha Man, Cedry2k, Dragonu etc. în piesele proiectului Haarp Cord. Astea sunt unele din lucrurile menite să țină generația tânără în aceeași umbră a ignoranței, urei și fricii. Dre e șmecher și știe despre ele; a știut-o mereu. Le-a folosit și le-a transmis prin Hip Hop pentru a putea face bani și a „ieși din cartier“ cu sau fără N.W.A. Iar weekend-ul următor se pare că va ieși și filmul Straight Outta Compton.

Dar cum se face că aceiași cunoscători nu au „lătrat“ pe Facebook și despre noul album Public Enemy când a ieșit la iveală acum o săptămână? Explicația e simplă și vă spun eu de ce trupa lui Chuck D nu (mai) are radioplay (și nici nu cere). Pentru că materialul transmite mesaje pozitive, menite să trezească tânăra generație la realitate – chestii cu care marketingul nu  prea se (mai) împacă azi. De Rihanna sau Kanye West de exemplu, cu singuranță au auzit și vânzătoarele de shaorma ori vatmanii plictisiți, însă de LL Cool J, Beastie Boys sau Public Enemy tot mai puțini. Deși Def Jam Recordings i-a lansat pe toți de-a lungul timpului sau a fost labelul care a popularizat și susținut rapul în mainstream încă din 1983.

public_enemy_man_plans_god_laughs

„Nimic nu s-a schimbat și totul e la fel“ în trendul Hip Hop din 2015

Exemple cum că unii se raportează la viitor, cultură, educație și altruism în timp ce alții doar la trecut, bani, imagine și egoism ar fi destule. Eu mă rezum însă doar la câteva:

1. la sfârșitul anilor ’80, Dr. Dre reușește să schimbe direcția mesajului socio-politic prelucrat de Public Enemy ori „relatările preventive“ marca Boogie Down Productions despre violența juvenilă a minților criminale. Dre dezvoltă noul trend numit gangsta rap care, deși „spune ce se întâmplă pe stradă“, slăvește mai degrabă partea hedonistică și amoralistă a vieții de gangster și dezvoltă ura pentru organele de ordine. Ca după aproape 30 ani să ajungă să scoată probabil cel mai așteptat material muzical pentru 2015, chiar dacă reprezintă de fapt un soundtrack de film cu o grămadă de invitați. În tot acest timp Chuck D repăie singur pe canalul propriu de Youtube și KRS-One concertează în România la Airfield pentru niște airplay

2. albumul Public Enemy este promovat de 2 mini-clipuri (ultimul scos în 4 august 2015), în timp ce materialul lui Dre ține de fundal sonor pentru lung-metrajul Straight Outta Compton.

3. Public Enemy au scos albumul Man Plans God Laughs și pe disc vinil odată cu lansarea oficială pe 31 iulie 2015, semn că e dedicat celor ce știu să asculte. Iar soundtrack-ul lui Dre a fost lansat în primă instanță doar digital, pe iTunes, cu o zi mai devreme de 7 august 2015, probabil pentru a spori numărul de vânzări și implicit rating-ul și acoperirea.

4. Never Forget este ultimul CD al lui KRS-One, datat 2013. Se pare că „profesorul” preferă să-și prezinte azi ideile prin mai puține materiale discografice și tot mai multe discursuri în stil baptist despre „templul Hip Hop“, în timp ce cuvintele vulgare tot la două versuri ies încă din gura invitaților lui Dr. Dre la fel ca-n 1999.

„Do it for the culture, do it for the youth“

Tot ei, cunoscătorii, mai știu și că DJ Premier a coprodus piesa Animals pentru albumul lui Dre chiar daca nu apare explicit printre producători (posibil din aceleași motive de marketing). Dar eu mă opresc aici nemaifăcând o analiză detaliată asupra fiecărei piese din conținutul celor două materiale discografice analizate (unul deschizând ochii despre răul la tot pasul și „fight the power“ pentru evitarea lui, altul contribuind la menținerea lor închiși și scăldatul continuu în iazul ignoranței).

În concluzie, să fie oare Dr. Dre un alt exemplu al masonului „ce plănuiește“ până să se adeverească ceva palpabil din agenda lui (Compton: A Soundtrack by Dr. Dre)?

Dumnezeu știe…

0 66